Definición y significado de Marxism

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea susținerii bibliografice pentru afirmațiile conținute.

Acest articol este parte a seriei Comunism

Școli ale comunismului Marxism · Leninism Stalinism · Troțkism Maoism · Franklinism Comunism religios Anarho-comunism Partide comuniste Partid comunist Listă de partide comuniste Partidul Bolșevic Partidul Muncii din Albania Partidul Comunist Bulgar Partidul Comunist al Uniunii Sovietice Partidul Comunist din Iugoslavia Partidul Muncitoresc Unit Polonez Partidul Comunist Român Partidul Comunist Ungar Internaționala Communistă Cominform State comuniste State istorice importante: Uniunea Sovietică Bulgaria Cehoslovacia Germania de Est Iugoslavia Polonia România Ungaria State actuale: China Coreea de Nord Cuba Laos Vietnam Alte articole Revoluție comunistă Revoluția din Octombrie Marxism-leninism Pactul de la Varșovia CAER Socialism Economie planificată Rublă transferabilă Anti-comunism Totalitarism Societate deschisă

vizualizare • discuție • modificare

Marxismul este o teorie economico-socială bazată pe lucrările lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist și revoluționar german de origine evreiască, din secolul al XIX-lea, care a colaborat în elaborarea sus-numitei teorii cu Friedrich Engels. Marx s-a inspirat din filozofia lui Georg Hegel, din economia politică a lui Adam Smith, din teoria economică Ricardiană și din socialismul francez din secolul al XIX-lea, pentru a dezvolta o cercetare critică a societății care se dorea atât științifică cât și revoluționară. Această critică a atins cea mai sistematică expresie (deși neterminată) în lucrarea lui de căpătâi Das Kapital, Capitalul: O cercetare critică a economiei politice.

De la moartea lui Marx în 1883, diferite grupuri din toată lumea au apelat la marxism ca bază intelectuală pentru linia politică și tactica lor, care pot fi în mod spectaculos diferite și contradictorii. Una dintre primele mari sciziuni a apărut între apărătorii social-democrației – (care afirmau că tranziția la socialism putea apărea într-o societate democratică) – și comuniști – (care afirmau că tranziția la socialism poate fi făcută numai prin revoluție). Social-democrația a apărut în interiorul Partidului Social Democrat German și a avut drept rezultat abandonarea rădăcinilor marxiste, în vreme ce comunismul a dus la formarea a numeroase partide comuniste.

Deși mai sunt încă multe mișcări sociale și partide politice revoluționare marxiste în toată lumea, de la prăbușirea Uniunii Sovietice și a statelor ei satelite, mai sunt relativ puține țări care au guverne care se descriu drept marxiste. Deși într-un număr de țări occidentale sunt la putere partide social-democrate, ele s-au distanțat cu multă vreme în urmă de legăturile lor cu Marx și cu ideile lui. În prezent numai Laos, Vietnam, Cuba și Republica Populară Chineză au guverne care se descriu ca fiind marxiste. Coreea de Nord este descrisă în mod inexact drept marxistă, atâta vreme cât atât Kim Il Sung și Kim Jong Il au respins ideile marxiste convenționale în favoarea variantei "comunismului coreean" , ciuce. De asemena, despre Libia se afirmă uneori că ar fi comunistă, dar Muammar Gaddafi a căutat să conducă țara către socialismul islamic.

Unii dintre membrii școlilor de neamestec guvernamental și "individualism" cred că principiile statelor moderne burgheze sau ale marilor guverne pot fi înțelese ca marxiste. Manifestul Comunist al lui Marx și Engels include un număr de pași pe care societatea trebuie să îi facă pentru ca muncitorii să se elibereze de societatea capitalistă. Unele dintre aceste măsuri apar ca fiind introduse în forma Keynesianismului, a statului bunăstării, a noului liberalism și a altor schimbări ale sistemului din unele țări capitaliste. Există persoane care cred că unii dintre reformatorii din statele capitaliste sunt, (sau au fost), "marxiști nedeclarați", de vreme ce ei sprijină politici care sunt similare cu pașii pe care credeau Marx și Engels că trebuie să-i parcurgă o societate capitalistă dezvoltată. Alți indivizi văd, în conformitate cu teoria marxistă a materialismului istoric, reformele capitaliste ca vestitori ai viitorului comunist.

Pentru marxiști, aceste reforme reprezintă răspunsul la presiunea exercitată de partidele și sindicatele clasei muncitoare, ele însele răspunzând la abuzurile simțite din partea sistemului capitalist. Mai mult, aceste reforme reflectă eforturile de "salvare" sau de "îmbunătățire" a capitalismului (fără a îl aboli) pentru a face față prăbușirii pieței datorită ineficienței sistemului.

  Rădăcinile hegeliene ale marxismului

Hegel a propus o formă a idealismului în care dezvoltarea ideilor în contrariile lor este tema conducătoare a istoriei umane. Acest proces dialectic presupune uneori acumulări treptate dar alte ori cere salturi discontinui, schimbări violente ale al status quo-ului existent. Figuri istorice precum Napoleon Bonaparte sunt, conform interpretărilor hegeliene, mai degrabă simptome și unelte ale proceselor dialectice impersonale de bază decât modelatoare ale acestora.

Marx și membrii grupului Tinerii Hegelieni din care făcea și el parte, au păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel. Dar Marx "l-a adus pe Hegel cu picioarele pe pământ", conform propriei viziuni, schimbând idealismul dialectic în materialism dialectic. Marx a urmat curentul altui Tânăr Hegelian, Ludwig Feuerbach. Ce îi deosebește pe cei doi este părerea lui Marx că umanismul lui Feuerbach este excesiv de abstract și de aceea nu mai puțin idealist decât sistemul pe care îl dorea să-l înlocuiască, cu alte cuvinte, noțiunea concretă de Dumnezeu găsită în creștinismul instituționalizat care legitimiza puterea represivă a statului prusac. În loc de aceasta, Marx dorea să dea prioritate ontologică la ceea ce el numea "procesul vieții adevărate" a ființelor umane adevărate, după cum el și Friedrich Engels au spus în 1846 în lucrarea "Ideologia germană": În direct contrast cu filozofia germană, care coboară din ceruri către pământ, noi urcăm de la pământ spre ceruri.

  Moștenirea marxismului

Pe baza marxismului s-au dezvoltat mișcările muncitorești, unele cu caracter reformator de tipul social-democrației, altele cu caracter revoluționar sub forma partidelor comuniste, având la bază ideologia marxist-leninistă, elaborată de Lenin. Deși cu veleități științifice, din momentul în care a fost transpus în realitate sub forma societăților socialiste din Uniunea Sovietică și țările din răsăritul Europei (așa zisul "Socialism real"), marxismul s-a dovedit a fi el însuși o utopie falimentară,^{[necesită citare]} care a avut urmări catastrofale pentru economia statelor respective și în conștiința oamenilor.

Filozoful german Karl Marx propune 3 criterii determinante pentru definirea unei clase sociale: 1. locul în cadrul raporturilor de producție (rol în producția, circulația și distribuirea bogățiilor) 2. participarea la antagonismele sociale (care se manifestă în lupta pentru puterea politică) 3. conștiința de clasă

În Manifestul Partidului Comunist el recunoaște în primul rând rolul revoluționar al burgheziei care „ a scufundat fiorii sacri ai extazului religios, entuziasmul cavaleresc al mentalității mic-burgheze în apele înghețate ale calculului egoist”.

  Despre problema românească

Despre români în manuscrisul B 63 al lui Karl Marx

Iată, ce scria Karl Marx, părintele comunismului, care plasase poporul român printre „popoarele revoluționare” și a fost vădit preocupat și entuziasmat de specificitatea evenimentelor care au avut loc în sud-estul Europei, în secolul al XIX-lea.

„Rușii în Moldova și Țara Românească.

Limba română e un fel de italiană orientală. Băștinașii din Moldo – Valahia se numesc ei înșiși români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi”.

Așa începe manuscrisul B 63 al lui Karl Marx cu referire la anul 1393. Deci, Marx scrie negru pe alb că cei din Moldo – Valahia (n.n. a se înțelege basarabenii de azi din R. Moldova și românii de peste Prut, din România) se numesc ei înșiși români.

Din manuscrisul B 63 nu lipsește nici evenimentul de la 1812. Iată ce însemna Karl Marx despre tratatul de la București din 1812: „Rusia a obținut pentru ea însăși cedarea a aproape ½ din Moldova, provincia Basarabia. Convenția de la Akkerman (în 1826) și tratatul de la Adrianopol n-a conferit Rusiei nici un drept de suveranitate. Art. 5 al tratatului de la Adrianopol: „Principatele Moldovei și Țării Românești, plasându-se prin capitulație sub suzeranitatea Înaltei Porți, și Rusia garantând prosperitatea lor, își vor păstra toate privilegiile și imunitățile…” După care, același Karl Marx nu uită să menționeze ceva mai jos că aceste provincii „s-au veștejit la umbra protecției ruse”…”. După 1837, în manuscrisul lui Marx, intervine o nouă și interesantă notiță, care nu trebuie trecută cu vederea: „A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcțiuni publice. Servilitatea față de interesele Rusiei era un titlul de promovare”.

Tot din însemnări date aflăm că, la 1848, Rusia ținea în Basarabia o armată de 30.000 de oameni, iar la 1 august a aceluiași an, când o puternică armată rusă a trecut Prutul, în marșul ei spre București, turcii au trimis o armată în frunte cu Suleiman Pașa, iar locuitorii Țării Românești, scrie Marx, n-au adresat Rusiei nici o cerere de protecție la intrarea trupelor turcești.

Despre români în manuscrisul B 91 al lui Karl Marx

„Țăranul român nutrește pentru „muscal” (moscovit) numai ură”.

Această frază apare la începutul manuscrisului B 91 al lui Karl Marx. Explicația? Iat-o în citatul care vine în continuare: „La 7 mai 1828, 150.000 ruși se revarsă în Moldo-Valahia. În protestele sale din 1826, împotriva ocupației turcești, Rusia se înduioșa față de nenorocirile țării; acum rușii se dedau la groaznice excese. Niciodată – spune Saint Marc Girardin însuși (în ale sale Souvenirs des voyages) – n-a avut loc o mai înspăimântătoare distrugere de vieți. Un jaf enorm, hoții de ale ofițerilor, barbaria soldatului rus etc. (…) Ocupația rusă avea să se prelungească (avea să dureze 10 ani), până ce turcii vor fi plătit 125 mil. despăgubiri de război. (Țarul Nicolae voia chiar să cumpere Principatele, prețuite la 36 mil.fr)”.

Este impresionant că aceste lucruri sunt afișate chiar de către cel care a scris și a publicat în 1848, împreună cu Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist și ale cărui sfaturi au fost păstrate cu sfințenie de către comuniștii de mai târziu.

  Vezi și

• Karl Marx

  Legături externe

• ro Arhiva Marxiștilor pe Internet
• ro In Defence of Marxism